CUM SĂ FOLOSIM UN BROWSER PENTRU A NAVIGA PE INTERNET

cum sa folosim un browser pentru a naviga pe internet

În acest articol vom învăța cum să folosim un browser pentru a naviga pe Internet.

Înainte de a utiliza Internetul ar trebui sa înțelegem ce anume este acesta. Nu voi intra în prea multe detalii, dar ceea ce trebuie știut, este că Internetul este o rețea de sute de milioane de calculatoare ce comunica intre ele la nivel global. Acesta a fost dezvoltat inițial în SUA, în 1969, fiind gândit inițial ca o rețea de calculatoare intre universitățile americane, pentru a facilita transferul de documente de la o universitate la alta. În zilele noastre Internetul este folosit de aproximativ 3 miliarde de oameni, numărul acestora fiind într-o creștere continua.

Înainte de a putea folosi Internetul trebuie să ne asiguram că suntem conectați la o rețea și că avem acces la internet.

Indiferent că suntem conectați la rețea printr-un cablu sau wireless (fără fir), în coltul din dreapta jos, unde este localizata secțiunea de notificări, putem vedea dacă suntem sau nu conectați la internet. Mai jos puteți vedea cum arata o conexiune wireless și cum arata o conexiune directa prin cablu.

Conexiune-cablu-sau-wireless

Tot ceea ce trebuie să facem este sa ducem cursorul mouse-ului în secțiunea de notificări, fără să apăsam pe butoanele acestuia. În momentul în care vom avea cursorul deasupra rețelei la care este conectat computerul vom vedea dacă avem sau nu acces la internet.

După cum puteți vedea în imaginile de mai sus avem numele rețelei la care suntem conectați și statusul “Internet access”.

Odată computerul deschis și conectat la internet, nu trebuie decât să începem să navigăm pentru a găsi informațiile dorite. Afișarea acestor informații este înlesnita de unele aplicații denumite browsere.

Exista o mare varietate de browsere, dar cele mai folosite sunt cele afișate în prima imagine a acestui articol.

În ordinea afișării avem Mozilla Firefox, Internet Explorer, Google Chrome, Opera și Safari. Cum majoritatea computerelor de la noi din țară vin preinstalate cu sistemul de operare Windows, toate vor avea preinstalat și browserul Internet Explorer. Deși acesta vine preinstalat pe orice calculator cu Windows, popularitatea sa a scăzut de la an la an, fiind tot mai mult înlocuit de către utilizatori cu Google Chrome.

Oricare din aceste browsere funcționează în mare parte la fel, asa ca dacă veți învăța să folosiți unul veți putea să vă descurcați cu oricare din ele. Deoarece eu am instalat Google Chrome la mine pe computer, toate exemplele vor fi demonstrate pe acest browser. Dacă acest browser nu se găsește pe computerul dumneavoastră, dând click pe textul cu albastru de aici, veți fi redirecționați către articolul care vă învață cum să instalați Google Chrome pe computerul dumneavoastră.“CUM INSTALĂM GOOGLE CHROME”

Să începem cu începutul. Odată computerul deschis și Window-ul încărcat (știm ca acesta s-a încărcat în momentul în care putem vedea desktop-ul) tot ceea ce avem de făcut pentru a naviga pe Internet este sa dam dublu click stânga mouse pe iconița de pe desktop care reprezinta unul din browserele de mai sus.

Dacă ați dat dublu click corect, browserul va deschide o pagina pe ecranul dumneavoastră (denumita și fereastra de internet) . Această pagina poate fi albă sau poate conține informații predefinite. Oricum s-ar afișa este mai putin important, ceea ce este important este să știm ce avem de făcut pentru a ajunge la informația dorita. Fereastra respectiva se poate deschide în format mic sau se poate deschide deja maximizată pe întreg ecranul. În funcție de cum doriți ca fereastra sa fie afișată, apăsați încă o data pe butonul de maximizare (al doilea buton al ferestrei deschise din dreapta sus, cel care se afla intre – și x).

Mai jos aveți explicata  fereastra de internet a browserului Google Chrome. Aceleași explicații sunt valabile și pentru celelalte browsere.

Fereastra internet

Informațiile pe internet sunt reprezentate de miliarde de pagini cu informații, Internetul fiind ca o biblioteca imensa care se actualizează continuu. Informația pe care o cautam exista cu siguranță undeva pe internet, dar unde? Paginile de internet sunt ca și cărțile dintr-o biblioteca, putem avea cartea cu informația dorita în biblioteca, dar dacă nu știm titlul acesteia sau coperta ne este foarte greu sau chiar imposibil să o găsim. Același lucru este valabil și pentru paginile web, doar ca denumirea cărții este luata de adresa pagini ce conține informația căutată.

Ce se întâmpla în cazul în care nu știm adresa exacta? Aici intervine Google. Google este cel mai important motor de căutare la nivel global. Prin algoritmi matematici complicați acesta reușește să înmagazineze informații despre majoritatea paginilor existente pe internet, astfel că în momentul în care dumneavoastră lansați o căutare, acesta să vă poată oferi rezultatele cele mai apropiate de ceea ce vă interesează pe dumneavoastră să aflați.

În momentul introducerii în bara de adrese a unei adrese exacte, vom lua ca și exemplu adresa www.gadgetcatch.com, iată ce se întâmpla pe ferestra browserului:

gadgetcatch.com

Ceea ce trebuie să știți inițial despre fereastra unui browser, este identificat în imaginile de mai sus.

Așadar vom începe cu bara de căutare sau introducere adrese. În aceasta bara veți introduce adresa exacta a unei pagini sau veți lansa o căutare folosind câteva cuvinte cheie.

O adresa de internet începe cu www (care este o prescurtare de la world wide web ce reprezinta rețea vasta globala), urmata de punct, numele paginii respective, din nou un punct și o terminație (com, org, net, etc). Această terminație poate reprezenta numele tarii sau limba în care este scrisă pagina.(ex: “.de” este din Germania (Deutchland), “.pl” este Polonia, “.ro” este Romania, etc)

Pentru a ajunge de exemplul la pagina mea, trebuie să introduceți în bara de adrese www.cumfolosescuncomputer.com

IMPORTANT: În momentul introducerii adresei trebuie să vă asigurați ca bara de adrese este goala și ca nu scrieți adresa dorita peste ceea ce este deja scris în bară.

Exemple în filmulețul de mai jos :


Această adresă este unica și drept urmare de fiecare dată când o veți introduce în bara de adrese, rezultatul va fi întotdeauna același, veți ajunge la pagina mea. Dacă introduceți de exemplu adresa în bara de adrese și totuși nu sunteți redirecționați către pagina mea, înseamna ca adresa nu a fost scrisa corect și va trebui sa reverificați. Țineți cont de faptul ca un punct uitat sau o litera mâncată sunt esențiale, putând fi direcționați către o alta adresa în cazul în care greșiți.

Bara de căutare sau bara de adrese poate fi folosită și pentru căutarea de informații chiar dacă nu cunoaștem o adresa exacta a unei pagini. De exemplu , dacă vrem sa învățam cum se folosește un computer și nu știm adresa paginii mele atunci putem scrie pur și simplu în bara de căutare: “cum folosesc un computer” (fără ghilimele) și ii dam căutare. Google va găsi situri-le (paginile) cele mai relevante pentru căutarea dumneavoastră. Intre aceste pagini se va afla și pagina mea.

Rezultatele pe care Google vi le oferă, vin sub forma de link-uri (legături pentru o anumita adresa). Aceste link-uri vin cu o scurtă descriere pentru a vă face o idee despre ce tratează pagina respectiva. Dacă scurta descriere vă convinge, va trebui să dați click stânga mouse pe link-ul respectiv, pentru a accesa pagina dorita. Dacă vă doriți să deschideți mai multe rezultate odată, tot ceea ce aveți de făcut este să dați pe fiecare link în parte click dreapta mouse și sa selectați comanda “open link in new tab”.

IMPORTANT: De reținut că putem da click pe un link, doar când cursorul mouse-ului se transforma într-o mânuță.

Mai sus puteți vedea cum deschidem mai multe pagini de internet în aceeași fereastră pentru a putea citi informațiile căutate din cât mai multe surse. Dacă întâmplator sau intenționat ați dat click pe un link în timp ce citeați un articol și vreți să vă întoarceți la pagina anterioara puteți folosi butoanele cu săgeți din stânga sus care vă permit să navigați înainte și înapoi. Un singur click stânga mouse este suficient pentru a afișa pagina anterioara/următoare.

Pentru a închide o fereastră de internet este suficient să apăsați o singură dată click stânga mouse pe X care se găsește în coltul din dreapta sus. Pătrățelele sunt pentru a mari pagina și a o afișa pe întreg ecranul sau pentru a o aduce la forma inițiala, iar liniuța este pentru a minimiza fereastra în bara de start pentru a putea fi utilizata ulterior.

Mai jos puteți vedea cum putem intra să citim știrile pe pagina de internet a ziarului Evenimentul Zilei pe 2 din browserele pe care le am instalate pe calculator. Veți putea vedea că deși browserele sunt diferite, felul în care acestea se utilizează este același.


În momentul în care găsiți un articol care vă interesează, sau o rețeta pe care vreți sa o consultați mai târziu, aveți posibilitatea de a salva pagina respectiva pentru a nu trebui să cautați din nou informația respectiva. Butonul care realizează această acțiune se numește Bookmark (semn de carte). În filmulețul de mai sus puteți vedea cum se folosește acesta atât pe Google Chrome cât și pe Internet Explorer.

Acest articol nu tratează toate funcțiile pe care le îndeplinește un browser, dar prezintă suficiente informații pentru a ajuta o persoana sa înțeleagă cum să navigheze pe internet. Vom reveni cu mai multe detalii dacă va fi nevoie, în articolele ce vor urma. Dacă aveți întrebări sau sugestii, nu ezitați să îmi scrieți în formularul de mai jos.

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.